Formele de comunicare, Meniu de navigare

Comunicarea verbală În cadrul acestui tip de comunicare informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ceea ce ţine de cuvânt sub aspect fonetic, lexical şi morfo-sintactic Iacob, L. Această formă a comunicării este specific umană şi poate fi orală sau scrisă, în funcţie de aceasta utilizându-se canalul auditiv sau vizual. Există mai multe tipuri de comunicare orală, fiecare cu trăsăturile formele de comunicare caracteristice: intervenţia, alocuţiunea, toastul şi discursul.

Intervenţia reprezintă exprimarea unui punct de vedere personal, cu argumente, într-o discuţie liberă. Alocuţiunea este o comunicare scurtă, spontană, prilejuită de un eveniment festiv, cu mare încărcătură afectivă. Toastul este un discurs foarte scurt, având o formulă de început şi de sfârşit, prin care se exprimă urări cu prilejul unei mese festiveîn cinstea cuiva, prin ridicarea paharului.

Încărcat de

Discursul sau cuvântarea este comunicarea prin care se susţine, argumentat, în faţa unui auditoriu, o problemă, o idee. Discursurile pot fi: politice, culturale, ştiinţifice, solemne, ocazionale. Scopul unui discurs verbal este acela de a convinge şi de a emoţiona.

1. Gypsy Woman Dating Site
2. Metode de comunicare
3. Femeie caut baiat tanar matrimoniale din taga
4. Intalnirea femeii Tarnos
5. Formele comunicării
6. Fdating site
7. Comunicare - Wikipedia

Pentru aceasta, vorbitorul trebuie să respecte regulile logicii formale logica aristotelicăprecum şi procedeele stilistice, prin care se realizează expresivitatea comunicării: interogaţia şi invocaţia retorică, exclamaţia, apostrofa, reticenţa, suspensia, aluzia, dubitaţia, deprecaţia etc. În discursul oral intervin elemente ale comunicării non-verbale, cum ar fi: gesturile, mimica, accentele, pauzele, tăcerile, debitul verbal, repetiţiile, modulaţiile tonului, replicile în suspensie, enunţuri incomplete, ambiguitatea etc.

Din categoria cuvântărilor cu caracter academic fac parte conferinţa, lecţia publică sau prelegerea. Revenind la comunicarea verbală, subliniem caracterul ei simbolic, ce o deosebeşte net de toate sistemele de semnalizare sonoră întâlnite în lumea animală. O altă trăsătură ce caracterizează comunicarea verbală este productivitatea se foloseşte şi termenul de creativitate când e vorba de scriitorii de excepţie.

Conceptul se referă la capacitatea oricărui vorbitor de a enunţa fraze alcătuite de el însuşi în chiar clipa rostirii lor. Există, desigur, şi formule prefabricate pe care le formele de comunicare în situaţii fixe,dar, în general, omul când vorbeşte nu repetă întocmai, ci construieşte de fiecare formele de comunicare secvenţe a căror paternitate îi aparţine.

Numai omul este capabil să dialogheze cu ceilalţi, prin conversaţie, cu sine însuşi, prin meditaţie.

Mult mai mult decât documente.

Există şi mai multe tipuri de comunicare scrisă: comunicatele de presă, reclama prin tipărituri, rapoartele şi notele interne, CV-urile, scrisorile de intenţie şi cele de mulţumire etc. Curriculum Vitae CV este unul din documentele cele mai cunoscute şi utilizate atât de persoanele angajate, cât şi de cele care nu sunt în câmpul muncii. Nu toată lumea cunoaşte faptul că de când suntem membrii ai Uniunii Europene CV-ul s-a formalizat.

Comunicarea - cea mai importantă unealtă - Mihaela Tatu - TEDxCaleaDomneasca

Astfel aptitudinile şi competenţele fiecăruia pot fi mai bine cunoscute şi valorizate, în contextul unei mobilităţi crescute a forţei de muncă pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Comunicarea non verbală În comunicarea non verbală informaţia este codificată şi transmisă printr-o diversitate de semne legate de postura, mişcarea, gesturile, mimica şi înfăţişarea partenerilor Iacob, L. Comunicarea non verbală este deosebit de importantă în plan social. De obicei afirmaţiile verbale sunt influenţate de o serie de factori cum ar fi: teama de a nu jigni sau supăra, dorinţa de a încheia o afacere, presiunea socială, care uneori ne determină să spunem că suntem de formele de comunicare cu cineva chiar dacă nu este aşa, etc.

Comunicarea non verbală completează, întăreşte, nuanţează sensul mesajelor verbale şi, în anumite situaţii, este chiar mai credibilă decât comunicarea verbală. Există mai multe tipuri de comunicare non verbală: ü comunicarea non verbală senzorială, deoarece se bazează pe ceea ce recepţionăm cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ; ü comunicarea non verbală estetică pictura, muzica, dans, imagine, etc care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite emoţii artistice; ü comunicarea non verbală bazată pe folosirea formele de comunicare steaguri, insigne, uniforme, etc şi a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie cruce, altar, icoane, etc sau statut social gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc.

Comunicarea non verbală este alcătuită din mai multe coduri pe care noi învăţăm să le folosim pe tot parcursul vieţii. Astfel uşurinţa şi abilitatea de a utiliza aceste coduri creşte odată cu vârsta şi cu formele de comunicare acumulată. Unele coduri sunt universale fiind interpretate la fel peste tot în lume, dar există şi multe coduri a căror interpretare diferă de la o cultură la alta.

Spre exemplu exprimarea bucuriei este peste tot la fel, pe când mişcarea capului de la dreapta la stânga, la noi exprimă o negaţie, formele de comunicare la bulgari o afirmaţie.

Limbajul tăcerii subliniază şi nuanţează exprimarea unor sentimente şi atitudini, limbajul timpului, care formele de comunicare perceput diferit în diferite culturi, este văzut ca parte a contextului în care interacţionează oamenii.

În genere, există două situaţii tipice de folosire a gesturilor, şi anume: 1.

Tipuri de comunicare

Pentru anumite domenii de activitate, cum ar fi oratoria, teatrul pantomimamuzica dirijatul, baletulcinematografia filmul mutgestul capătă un rol fundamental.

Comunicarea para verbală Orice mesaj verbal este însoţit de o formele de comunicare de stimuli încorporaţi mesajului. Acestea provoacă reacţii formele de comunicare diverse, asociate mesajului verbal în sine: tonul, vocea, ritmul, pauzele, accentul, bâlbâielile, clipitul genelor, expresia feţei, atingerea, formele de comunicare etc. El permite influenţa şi chiar controla interlocutorii, fiind esenţial în captarea atenţiei şi prin aceasta a bunăvoinţei.

Principalele instrumente ale limbajul paraverbal sunt: Ø Calităţile vocale: cuprind nu neapărat calităţi oratorice ci însuşiri prin care se pot controla mecanismele vorbirii şi factorii care influenţează sunetul vocii. Controlul vocii prin volum, intonaţie, pauze, accente, timbru permit potenţarea efectului mesajului, mai ales prin captarea atenţiei ascultătorului; Ø Mecanismele vorbirii: sunetul vocii este dat de vibrarea aerului la ieşirea din plămâni prin cavitatea bucală.

Drumul este lung şi complicat formele de comunicare implică a tehnică laborioasă.

Dar pot duce şi la obosirea audienţei; Ø Intonaţia: Timbrul şi variaţia înălţimii vocii transmit emoţii, sentimente, atitudini. Ele pot să-l trădeze pe emitent dat şi pot induce la receptor sensuri nuanţate ale mesajelor; Ø Ritmul vorbirii: Se poate vorbi repede, lent, calm, nervos, furios, Dating Woman Bastia, vesel, dictatorial sau umil.

Un bun vorbitor îşi alege ritmul apropiat efectului scontat. Comunicarea accidentală, subiectivă şi instrumentală Finalitatea actului comunicativ, conştientizată sau nu de formele de comunicare relaţiei, a permis delimitarea altor trei tipuri de comunicare: cea accidentală, cea subiectivă şi cea instrumentală R.

Zajonc, Comunicarea accidentală se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de informaţii. Ele nu sunt vizate expres de emiţător şi, cu atât mai puţin, sunt destinate procesului de învăţare dezvoltat de receptor. Spre exemplu, constatarea lipsei cretei şi buretelui în momentul transcrierii la tablă a textului tocmai citit, îi prilejuieşte profesorului o paranteză-remarcă la sistemul eficient al retroproiectorului, care l-ar fi scutit pe el de nervi şi de blam pe Cauta i o femeie jonquiere de serviciu.

Comunicarea subiectivă are drept caracteristică faptul ca exprimă direct  verbal, paraverbal sau nonverbal  starea afectivă a locutorului din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice pozitive sau negative. Rămânând în context didactic, să observăm că în această categorie intră şi exclamaţia de surpriză la un răspuns deosebit  "Bravo, tinere!

De altfel, diversitatea formelor de exprimare şi comunicare subiectivă este extrem de mare, aici incluzându-se şi mişcările de descărcare: cursantul care-şi răsuceşte automat şuviţa de păr, doar, doar, va apărea răspunsul, eleva care-şi tot aranjează bluza — care stă bine dealtfel!

Comunicarea instrumentală apare atunci când sunt reunite o serie de particularităţi: a focalizarea intenţionată şi vădită pe un  scop precis, comunicat mai mult sau mai puţin partenerilor; b urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui efect anumit în comportamentul receptorului şi c capacitatea de a se modifica, formele de comunicare funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şiatinge obiectivul.

Este evident că acest tip de comunicare este dominant în actul didactic, fără ca acest fapt să excludă şi prezenţa celorlalte două. Dacă, prin esenţa ei, orice comunicare didactică este şi instrumentală, reciproca nu mai este valabilă. La fel, dacă o comunicare didactică poate fi, într-o anumită măsură accidentală şi subiectivă, acestea din urmă nu sunt prin finalitatea şi procesualitatea lor, şi didactice.